Doamne doamne (mon Poème en roumain)

O schizofrenică moarte, Doamne doamne dar ce văd, quetzalcoatl şi crist şi buddha, Plămânii de ipsos şi fecioara, Ah mizerie ȋnstelată, El, rănit la coastă iar tu, păianjenul toma, Mai există destulă moarte presată, Inspiraţie expiraţie, sistolă, Cabluri de arsită, o bucăţică de grimasa, Peste blocul meu se ridică luna, Ȋn patria viermelui Mate și sfȃrcuri, Mâncând untul pămȋntului, Ah femeia Respiră o pereche de plămâni, Victor, n-ai să plezmeşti, Iar noi gândina, slăbim iubind, slabîm, Tendoanele albe ce iubim? Şi întoarce un glob ocular – apoi se dezvoltă oraşul, cu iadul ţevilor, Vor deveni litere şi venelor.